Expresivitatea este una dintre ipostazele prin care vizualitatea, limbajul plastic capteaza interesul privitorului. Sunt cazuri, asa cum este cel despre care vom vorbi, cand demers creator isi propune sa realizeze acest lucru, nu prin conjugarea cu sfera anecdoticului, prin inserarea unor povesti, ci preferintele artistului au in vedere capacitatea intrinseca a limbajului plastic, al liniei, al formei sau al culorii de a trasmite un intreg context vizual, ideatic si emotional. Intr-un asemenea caz, importanta este capacitatea artistului de a ?privi?, de a transpune ceea ce ochiul a retinut, de a inregistra si de a reda cu elementele plastice adecvate, o realitate construita mental, ce da imaginea unui spectacol viu si direct.
Vladimir Setran exerseaza de ani buni un asemenea tip de imagine intr-un mod foarte transant. Pictura si desenul sunt cele doua mijloace de expresie folosite. In prima el prefera cu precaderea abstractia, sinteza, forta si concentrarea gestului, materialitatea pastei, capacitatea expresiva a picturalitatii. Desenul este cea de a doua mare pasiune a artistului. Interesul lui se subordoneaza aici analizei, observatiei, reprezinta privirea pe care o putem urmari si noi ca spectatori ai acestor aspecte de viata. Si aici universal sau este limpede conturat, indreptat spre discursul corporalitatii, privit ca gest, ca miscare, in atitudini diferite, ce urmaresc o punere in scena pentru al face mai bine inteles. Ochiul artistului radiografiaza continuu, fara a scapa nici o posibila imagine a modelului, surprinde, el are forta vizionara de a transforma imaginile corpului in reprezentari. Corpul este gandit ca metafora, el devine un mod de a figura stari de spirit, emotii, de a reprezenta forta sentimentelor.
Sutele de desene pe care le-am gasit in atelierul lui Vladimir Setran ne-au reliefat incotro merg preferintele artistului. Atentia lui pentru corpul uman, in special pentru cel feminin, pentru reprezentarile animaliere, nu este ceva nou in sfera de interes a limbajului plastic. Acest gen de subiecte nu au lipsit in nici una dintre epocile istorice, diferita fiind doar perspectiva din care ele erau privite. Secolul al XX-lea a adus corpul (corporalitatea), mai ales dupa experientele estetice ale anilor 60, in centrul preocuparilor ca limbaj, atat in domeniul plasticii, cat si al literaturii. ?Corpul ca metafora? a devenit o arma a idealismului estetic, iar in general, de cele mai multe ori, reprezentarile corporale nu se limiteaza la entitati izolate, ci sunt imagini ce contin semnificatii sociale, politice, culturale. Asa cum s-a afirmat in teoretizarile facute in jurul corporalitatii, expresiile imediate ale corpului au la baza o experienta a reprezentarilor conceptuale, corpul avind puterea de a dezvolta un metalimbaj. Cele mai multe interpretari vin din zona psihanalizei, astfel incat in domeniul artei corpul suporta o analiza si o recompunere continua. Se vorbeste despre un ?ritual al corporalitatii?, acesta fiind si locul de intalnire al mai multor limbaje nonverbale, mult mai sugestive.
De-a lungul anilor Vladimir Setran a desenat mult, a avut deschidere pentru tot ceea ce misca si are viata in jurul sau. El este fascinat de expresivitatea gestului, a corpului, de atitudini si felul in care acestea se compun, adevarate ritualuri, ce pun in valoare un limbaj interior, un concept eliberat de constrangeri si tabuuri. Imaginile lui nu reprezinta corpul in repaus, ci ele ne fac sa vorbim despre un lucru mult mai subtil, prezenta miscarii in imobilitate. Linia joaca aici rolul esential, cu ea el pune in pagina un bogat arsenal de imagini, decupand in albul foii de hartie o lume mult mai complexa, ce stimuleaza privitorul de a construi adevarate povesti in jurul ei. Desenele lui Vladimir Setran ne fac ca mental sa multiplicam imaginile, sa le metamorfozam, corpul pastrand misterul, devenind, asa cum il numea Merleau-Ponty in feomenologia sa ?simbolul-simbolurilor?.
Cine il cunoaste pe Vladimir Setran trebuie sa fi remarcat modul provocator in care el face acest lucru. Lui ii place sa se joace, sa-si puna la incercare propriile resurse creatoare, sa insiste acolo unde lucrurile par a fi spuse de mult, sa aduca privitorul in ipostaza de a privi detasat, de a se concentra asupra frumusetii, armoniei expresive, de a recunoaste ca tot ceea ce este viu este dominat de o anume senzualitate a miscarii si ca nu poti privi un corp fara a pornii de la o anumita nevoie de elaborare a dorintelor. El reuseste ca intr-o perioada cand arta este subordonata mai ales conceptelor, sa demonstreze ca din observatia lucrurilor minore, putem defini o anume realitate, putem pune in valoare un discurs plastic, capabil de a vorbi despre lume si timpurile in care traim.
Genul de artist carui ii apartine Vladimir Setran are un dezvoltat simt al pasticitatii, descoperind-o in tot ceea ce exista in jurul sau. Din acest punct de vedere atelierul sau este un bun exemplu. O aparenta dezordine, in care un intrus nu s-ar putea descurca, intimideaza vizitatorul in primul moment. Dar o data obisnuit cu ambianta, lucrurile incep sa iasa la iveala, descoperind grija artistului pentru detaliu. Pentru expresia rafinata pe care trebuie sa o capete fiecare lucru, mergand de la mobilier, la micile obiecte, la mapele ce protejeaza desenele, adevarate obiecte cu un design special, la felul in care sunt inramate lucrarile, la cutiile-obiect ce contin mii de desene minuscule, totul dezvaluie pasiunea artistului pentru expresivitatea optima a tot ceea ce intra sub incidenta privirii sale. In centrul preocuparilor sale, sta desigur expresia reala, observatia, dar nu scapa niciodata din vedere corelarea ei cu un tip de discurs mental, foarte expresiv pentru personalitatea sa.
Desenele lui Vladimir Setran dezvolta un fel de seductie, ce aminteste, pe alte coordonate, de fascinatia avuta de maestrii olandezi pentru spectacolul realitatii. Ceea ce practica el este un tip de arta care, dupa un indelung exercitiu, o putem defini ca spontana, facuta intotdeauna cu forta emotionala a momentului. Putem vorbi de asemenea si de o anume didactica, prin care artistul argumenteaza, ca subiectul nu face decat sa ne ajute sa dam un nume discursului sau plastic. Realismul desenelor, dialogheaza pe acelasi plan cu abstractia din lucrarile de pictura. Aici expresia tine de gest, de energia tusei de culoare, de picturalitate, un spectacolul fascinant al intelesului dincolo de cuvinte. Abstractia ne poarta spre o comunicare la nivelul simturilor, un discurs ce iese din mrejele particularizarii.

Maria-Magdalena Crisan