Au trecut zece ani de la dispariţia lui Florin Niculiu ? suficient de mult timp pentru a privi opera sa picturală ca o parte importantă a patrimoniului nostru cultural. Intr-o virtuală istorie a artei româneşti din a doua jumătate a secolului al XX-lea, locul lui Florin Niculiu este unul special, pentru felul în care a evoluat picturalitatea sa, pentru modul în care s-a manifestat personalitatea sa.
Au fost o familie de artişti, Florin Niculiu şi Mimi Podeanu, fiecare cu personalitatea proprie, manifestată în direcţii diferite ale vizualităţii, dar care, au contribuit la consolidarea unui limbaj propriu al plasticii româneşti din deceniile şapte şi opt ale secolului trecut. O viaţă marcată de mult dramatism, ar putea explica opţiunea lui Florin Niculiu pentru o existenţă trăită aproape exclusiv în plan cultural. Un puternic sentiment religios, apropierea de muzică, de literatură completează viziunea asupra acestui artist ce reuşeşte să treacă în pictura sa cu uşurinţă pragul realităţii, spre sferele ?infinitului? poetic.
Florin Niculiu a fost un om şi un artist complex. A scris proză şi poezie, a fost îndrăgostit de muzică, a avut legături prieteneşti cu multe dintre personalităţile culturii noastre, amintindu-i pe Tudor Arghezi, familia lui Ionel Teodoreanu, pe George Enescu, Marin Preda, Sergiu Celibidache, Ioan Alexandru, Leonid Dimov, Octavian Paler, Petre Dumitriu, Alexandu George. A făcut vizite la Casa Regală, iar Tudor George a dedicat picturii sale zece sonete. Pentru pictura lui Ion Andreescu şi Teodor Pallady el a avut o mare admiraţie.
Fiul unor învăţători din Hudeşti-Botoşani, el se naşte în acest loc fantastic, cu o bogată tradiţie, de care va rămâne legat toată viaţa, prin bogate amintiri, prin explozia imaginaţiei sale. Aşa cum mărturiseşte, ?o imagine cheie i-a marcat viaţa: părinţii mei locuiau într-o casă veche, cu o pivniţă uriaşă, în care se cobora pe o scară lungă. Scara aceea misterioasă mă urmăreşte din amintire şi de mai multe ori ea a fost transpusă, transfigurată, în diverse chipuri şi în pictură?.
Cu un ochi aplecat permanent asupra realului, experienţa sa artistică trece dincolo de imaginea directă a acestuia, de provocarea senzorială, spre lumea simbolurilor, acolo unde, imaginarul pictorului este captat de fiecare dată de tumultul pe care vizualul i-l provocă la nivel mental, de o înţelegere a spaţiului şi timpului la scară cosmică. Strădania lui Florin Niculiu a fost aceea de a regăsi, de a se apropia de esenţa primordială, de a cerceta semnele şi de a reconstrui prin imagine, perceptia asupra unui univers ?citit? în permanenţa existenţei sale sau, ochiul pictorului fiind fascinat de explozia vitală a acestuia.
Pentru pictura românească Florin Niculiu este artistul care a proiectat realul într-o dimensiune ce trece ?dincolo? de vizualitatea directă. El a fost preocupat să pună în valoare legăturile dintre elemente, a avut neliniştea căutării, a citit lumea din jurul său sondând în zona determinărilor, fiind însă, mai puţin preocupat de identitate, de localizarea imaginilor sale. Reprezentările lui Florin Niculiu au semnificaţie la nivel universal. De foarte multe ori el se raportează la elementele fundamentale ca apă, aer, foc şi pământ, la semnificaţii filosofice, gândeşte compoziţii, al căror înţeles simbolic deschide o arie largă de interpretare a picturalităţii sale. Putem spune acum, când această operă este încheiată de zece ani, că ea a stat sub semnul ?infinitului?. O poetică a nemărginitului, o lume ce continuă să existe, o creaţie ce comunică cu privitorul nu doar vizual, ci, ea are capacitatea de a acţiona într-o arie largă a cunoaşterii. S-a vorbit despre sonoritatea şi muzicalitatea picturii sale, despre capacitatea ei de a dezvolta o stare complexă, de a trimite imaginaţia spre un spaţiu fantastic, ce pune în circulaţie, nu reperele imediate ale lumii reale, ci semnificaţiile ei profunde.
Întotdeauna pictura lui Florin Niculiu s-a născut din provocarea realului. Format la şcoala unor cunoscuţi maeştrii ai picturii româneşti, legaţi de experienţa realului, (Nicolae Dărăscu, Alexandru Ciucurencu, Camil Ressu), el a fost conştient de oferta inepuizabilă a acestuia. A ştiut că în natură are posibilitatea de a descoperi lecţia cea mai complexă, aici găsind şi drumul spre desăvârşire. Cu acest bagaj, Florin Niculiu a descifra, a asimilat raporturi şi legi nevăzute, a înţeles ceea ce se află dincolo de privirea directă. Creaţia sa a fost încă de la început marcată de raportul subtil născut între intuiţia sensibilă şi rigoarea construcţiei mentale. Asociate, cele două planuri au făcut ca în percepţia realului, transfigurarea să joace un rol important. Regăsim în toată evoluţia picturalităţii sale capacitatea de a da echivalent vizual unui întreg program ideatic, dar şi de a trăi cu voluptatea fascinaţia oferită de materialitatea cromatică.
Florin Niculiu a avut calităţile unui adevărat colorist. A acţionat cu toată libertatea, dar a ştiut să disciplineze, să conducă şi să pună în acord cele două planuri ale ?construcţiei? sale, cel mental şi cel senzorial. A înţeles misterul care se naşte întotdeauna în jurul obiectelor, a ştiut citi tainele unui chip, a intuit legătura nevăzută dintre lucruri, a mizat pe atmosfera născută în tot acest angrenaj dintr-o luptă profundă dusă în plan spiritual.
Înţelesurile picturii lui Florin Niculiu stau sub semnul iluzorului, al memoriei, al continuităţii lumii vii, surprinsă fie în perenitatea ei, fie în plină explozie a vigorii sale. Două sunt temele în jurul cărora s-a construit opera sa: ŢĂRMURILE INFINITE şi GRĂDINILE. Primele sunt cele în care el este interesat de element, de formă, de perenitatea lucrurilor, în timp ce grădinile sunt proiecţii macro asupra unei naturi aflată în plină vitalitate. Totul stă sub semnul trecerii, al continuităţii, al unui spaţiu metafizic, ce iese din dimensiunea normală a timpului.
Realitate şi închipuire acesta ar fi cele două planuri în care ar trebui să citim picturalitatea lui Florin Niculiu. Fantasticul se regăseşte în datele realităţii directe, elementele sunt recognoscibile, iar relaţia, raportul dintre ele, atmosfera gândită de pictor, conduc spre zone intermediare, menite a scoate privitorul din starea de neutralitate, de indiferenţă. Florin Niculiu a construit o poetică a spaţiului, a necuprinsului. Viziunea lui asupra naturii, de cele mai multe ori este încărcată de dramatism, de taină. Misterul stăpâneşte orizontul, puterea naturii este copleşitoare, ea aflându-se, în pictura lui Florin Niculiu sub semnul cosmicului, al universalului. Am putea spune că gestul său ţine de o forţă demiurgică, de o poetică capabilă să ne plaseze mental la dimensiune cosmică. Este un spaţiu esenţializat, monumental, de cele mai multe ori dramatic şi tensionat. Aici calităţile picturalităţii sale sunt bine puse în valoare. Cu un simţ cromatic înnăscut, Florin Niculiu gândeşte picturalitatea la nivelul limbajului poetic. Esenţializând, el are capacitatea de a da sonoritate tonalităţilor sale, asemeni semnelor folosite şi cromatica sa susţine dimensiunea simbolică a picturii sale. Marcat de imediat, el regândeşte totul în dimensiunea absolutului.
Locul lui într-o istorie a picturii româneşti este singular. Continuând o tradiţie a picturii româneşti prin apropierea şi interesul ce îl manifestă pentru real, felul în care el rezolvă şi înţelege raportul cu acesta, nu are precedent în pictura noastră. Dintr-un punct de vedere personalitatea lui îşi găseşte repere într-o anume zonă a avangardei, dar structural, elaborările lui nu au avut în vedere ieşirea din tradiţia unui limbaj, ci, prin mijloacele acestuia el şi-a propus elucidarea în plan mental a unei poetici personale. Pictura sa stă sub semnul revelaţiei, meditaţia sa se dezvoltă în jurul temelor profunde, modelul interior descoperit în natură a stat la baza compoziţiilor sale.

Maria-Magdalena Crişan