INSTINCT SI LUCIDITATE

Grigore Spirescu nu este un pictor necunoscut. Despre opera sa au scris de-a lungul anilor cele mai cunoscute condeie ale criticii românesti. El este ultimul caruia în anul 1947 i s-a decernat prestigiosul premiu “Atanasie Simu”, iar la sfârsitul anilor ‘80 a fost printre ultimii care au obtinut o bursa a statului francez si un atelier la Paris pentru o perioada de doi, iar faptul ca el a deschis în capitala Frantei o mare expozitie, care a avut succes este foarte important. Între aceste doua momente trebuie sa plasam opera acestui artist acum, la treisprezece ani de la disparitia sa, când pentru multi aceasta expozitie va fi o surpriza placuta. Am descoperit creatia viguroasa, unitara si foarte personala a unui artist a carui opera face parte deja din istoria artei contemporane românesti. În momentul actual numele lui nu este suficient vehiculat în lumea celor interesati de valorile artei românesti, iar expozitia organizata de Galeria “Veroniki Art” îsi propune sa repuna în circulatie o creatie de o valoare incontestabila, ce trebuie cunoscuta.
Atunci când într-o casa de tara parasita am privit tot ceea ce a mai ramas în urma lui Grigore Spirescu am avut o mare revelatie. Nu mi-a fost greu sa constat ca am în fata opera unui pictor solid, a carui maturitate artistica se face remarata cu usurinta care, fara a inova în acest limbaj de veche traditie, reuseste sa aiba asupra realitatii o viziune personala. Tehnica picturala bine pusa la punct a facut ca lucrarile lui, chiar daca au stat în conditii vitrege, sa se afle într-o stare de conservare foarte buna. Grija artistului pentru obiect în ansamblul lui este evidenta. Dar elementul cel mai important pentru opera lui Grigore Spirescu este consistenta picturalitatii sale. Acesta se vede în tot ceea ce a lasat. Nu a fost greu sa selectam din cele aproximativ 200 de lucrari ramase de la el un numar suficient pentru ca imaginea pictorului sa fie cu adevarat reprezentativa. Primul lucru care ar trebui spus despre pictura lui Grigore Spriescu este consecventa cu care el a investigat universul din preajma, reusind sa faca din întâmplarile marunte ale unei zile, fapte demene de consemnat.
Grigore Spriescu ramâne legat de traditia acestui limbaj, pentru care elementul emotional joaca un rol important. Asa se explica interesul accentuat al pictorului pentru natura, pentru evenimentele ce angajaza prezenta umana ca traire, ca stare sufleteasca, cu reactii de o intensitate puternica în receptarea lumii din preajma. Pictura lui Grigore Spirescu este una a luminii, a seninatatii, a bucuriei de a trai. Cum altfel am putea interpreta natura vazuta de el, peisajele mai ales, dar si compozitii unde totul este plin de viata, unde culoarea are substanta si este plina de vigoare?
Din cele spuse pâna acum întelegem ca avem în fata opera unui pictor a carui experienta îsi gaseste repere într-o descendenta postimpresionista, fara însa a abandona gestul covingator, sustinut de substanta formelor, a volumelor pe care el nu le neglijeaza niciodata. Gândirea lui plastica este cu totul personala prin felul în care suprapune imaginii concrete, viziunea subiectiva, reprezentata printr-o gestualitate expresiva care recompune dinamica perceptiei, induce realitatii imediate impactul personal în relatia artistului cu modelul.
Toata pictura lui Grigore Spirescu este stapânita de fervoare gestului, de “instinct si luciditate”, sintagma sub care asezam acest text. Legatura lui cu cei doi maestrii care i-au îndrumat primii pasi, pictorii Nicolae Darascu si Camil Ressu o descoperim acum, în aceasta imagine-sinteza asupra creatiei sale, în acest echilibrul fundamental ce caracterizeaza pictura sa. Siguranta cu care el, un colorist înnascut, nu neglijeaza virtutile elementului rational, structura riguroasa a compozitiei reprezinta una dintre marile calitati ale acestei creatii si explica preferinta, în timpul formarii sale pentru cei doi maestrii ai picturii românesti, atât de diferiti ca structura.
Aceasta creatie pare ca sta sub semnul jocului, al gestului spontan, al misterului ce însoteste viata tainica a acestor imagini, descoperite de artist în peregrinarile sale. Surprinzatoare este atractia pentru imaginea concreta, reala, construita, respectând toate regulile figurativului si totodata gestul liber, dezlantuit, al tuselor de culoare ce se suprapun acestor imagini. Efectul este puternic, iar rezultatul surprinzator prin impactul direct, trairea plina de substanta, energia cu care pictorul încearca sa nu scape intensitatea momentului.
Fascinant în pictura lui Grigore Spirescu este acest amestec între senzorial si capacitatea de a nu renunta la regula, la rigoare, de a readuce instinctul în câmpul ratiunii. Numai cineva care stapâneste foarte bine limbajul si tehnica îsi poate permite acest lucru. Trebuie sa spunem ca în pictura sa se vede experienta pe care a avut-o în domeniul artei monumentale, mai ales în mozaic si fresca, tehnici dificile, complexe, care i-au stimulat placerea pentru jocul petelor de culoare, a compozitiilor alcatuite din mici fragmente, a rafinametului cromatic al suprafetei.
Sugestia este principala arma prin care pictura lui Grigore Spirescu ne dezvaluie imaginea complexa a lumii în care a trait. În morfologia formelor sale el nu neglijeaza expresia decorativa a acestora, o frumusete în fata careia privirea nu poate ramâne indiferenta. Avem în aceasta expozitie extrem de unitara, dar nu monotona, opera unui adevarat pictor a carui forta de a comunica, realizeaza prin creatia sa un real dialog între el si lumea din jur. Este un document, o lectie de seriozitate, de cunoastere si har prin care descoperim lumea vazuta de unul dintre artisti contemporani valorosi.

Maria-Magdalena Crisan