Bucuria de a privi

Unii dintre noi văd mai mult decât alţii. Mai profund, mai nuanţat, lipsiţi fiind de orice fel de prejudecăţi. Ei percep altfel trecerea timpului, culorile toamnei, ora exactă, surâsul celor dragi sau, pur şi simplu, se simt mereu în epicentrul unei schimbări; al unei provocări. Dar, mai ales, sunt pregătiţi să ia în stăpânire momentul care îi conduce spre lumi mai blânde, solare, mărturisitoare. Ei ştiu să decupeze realitatea folosindu-şi proprii senzori de orientare vizuală, mult mai bine aşezaţi în dreptul lor decât al oamenilor obişnuiţi. Lumea înconjurătoare pare să nu mai aibă pentru ei mistere, nici reguli care să-i stingherească. Şi tot lumea, în general, este pentru ei o nesecată arhivă de întrebări şi răspunsuri ce se vor desluşite; după ce au deprins toate tehnicile îmbogăţirii cu informaţii culturale. Pe care şi le-au însuşit, le-au topit într-o memorie, renăscându-le şi găsind în tot şi în toate surprinzătoare unde armonice de viaţă şi de speranţă. Plămăditoare de drumuri şi destine sunt aceste „bagaje" existenţiale care le conferă capacitatea de a sesiza combinaţiile perfecţiunii, tocmai în detaliile ce ne înconjoară.

Pe scurt, în natură, întregul şi partea sunt într-o corelare intrinsecă. Ne revine nouă să-i descoperim relaţia de împăcare a contrariilor mereu tulburătoare. De-a lungul timpului, complexitatea universului a determinat cercetătorii să-i descifreze tainele, să stabilească formulele care îl guvernează. Încă din antichitate au observat că raportul dintre întreg şi parte este tutelat de ceea ce s-a numit „divina proporţie". Fie că se manifestă în natură: de la plante la cochilii, de la embrionul uman la galaxii, etc., sau este aplicată de mintea umană în arhitectură: piramidele din Giseh, Parthenonul din Atena, catedralele gotice, etc., sau în arte: de la Phidias la Brâncuşi, de la Leonardo da Vinci la Salvador Dali, „secţiunea de aur" guvernează proporţiile întregului. În matematici: de la Euclid la Pythagora („totul este număr") trecând prin celebra suită a lui Fibonacci până la calculul probabilităţilor şi fractale, totul explică legile naturii bazate pe extrapolarea proporţiei divine.

De multe ori, însă, „numărul de aur" este enigmatic, iar noi ne pierdem printre întâmplări banale. Dar, atunci când îl descoperim ni se pare atât de evident încât ne miră de ce nu l-am remarcat mai devreme. Adevăratul voiaj al descoperitorului nu este acela de a căuta peisaje noi, ci de a avea ochi noi pentru a le vedea.

          Acest preambul mi-a fost inspirat de întâlnirea cu arta lui Andrei Rosetti. Galeria Veroniki Art va găzdui, până la începutul lunii iulie, expoziţia personală de pictură şi fotografie „Lumea în detaliu" a pictorului şi fotografului Andrei Rosetti, născut în Deva, la 8 decembrie 1974. Prilej de a ne lăsa conduşi de ochiul lăuntric al artistului care ne dezvăluie traseul decupajelor sale din realitate, din lumea care-l înconjoară, fixate în imagini fotografice şi transpuse, cu multă sensibilitate, în limbajul picturii. Andrei Rosetti este unul dintre cei care văd lumea mai profund, mai nuanţat, fiindcă urmează „mâna lui Dumnezeu".

În realitatea din care îşi extrage virtualul motiv pictural - parcă după îndelungi aşteptări şi tatonări -¬ Andrei Rosetti caută esenţa trăirii spirituale şi subtilităţile momentului, consumat în mijlocul spectacolului naturii. Pictura sa este întruparea clipei luată în stăpânire cu neostoit aplomb. Fie că se opreşte asupra memoriei zidurilor ruinate sau a ferestrelor zidite, fie că evocă ritmul ferestruicilor, elemente de arhitectură ce străpung pereţii clădirilor având rol de aerisire. Motive, aparent banale, ce frapează prin modul cum sunt privite şi "însufleţite" de către pictor, prin adaosul discret al unor secvenţe vegetale, înveşmântate în culori calde, invadate de lumină,  aureolate de muzici pe cât de răscolitoare prin dramatismului "episodului" observat, pe atât de şoptite şi topite în gestul său plin de evlavie şi îngăduinţă. Seria lucrărilor pe această temă este însoţită de un autentic Jurnal de călătorie "realizat" din cadre fotografice, în alb/negru şi color (ziduri împovărate de vreme, fereste zidite, imagini din gări, peisaje încărcate de poezie, portrete de bătrâni, de călugări, un prim-plan cu Toma, fiul artistului, etc.) - toate privite şi surprinse sub raportul „numărului de aur", fără a urmări însă acest lucru, ne mărturiseşte. Se pare că nu avem altă explicaţie decât „harul şi experienţa ochiului lăuntric"! Andrei Rosetti pictează şi face fotografii de la vârsta de patru ani.

Pe simezele galeriei Veroniki Art, li se alătură - spre a împlini schiţa de portret a pictorului pentru care „izvorul cel mai bun care să îţi hrănească sufletul este Dumnezeu, în sensul creştin" - şi lucrări din prima perioadă de creaţie (Facerea lumii - Hexaemeronul, Pictopoeziile, Mucenicii) dar şi din cele ulterioare, având ca tematică „Dunărea". 

Privit în evoluţia sa artistică, Andrei Rosetti are - pentru cei 35 de ani împliniţi - avantajul de a-şi fi găsit propriul drum. Dar şi bucuria de a şti să vadă, cu alţi ochi, mirajul lumii.