GENEZA FORMELOR sau CAUTAREA RADACINILOR


Eugenia Pop face parte dintre artiştii pentru care experienţa individuală, propria creaţie cristalizează un întreg proces prin care ea se caută pe sine, exprimă parcursul ei spre desăvârşire, spre a se întregii, pentru a descoperi un eu superior, acea ?sămânţă?, existentă în fiecare, căutată de unii cu perseverenţă, de alţii ignorată. Ea consideră că între artă şi viaţă există o punte traversată adesea în sus şi în jos, iar demersul său artistic reprezintă o fugă de la viaţa de fiecare zi, spre lucrurile simţite, spre zona ideilor, iar acestea ea le caută în izvoarele adânci ale culturilor arhetipale. Fascinată de felul în care copilul gândeşte, de felul în care el desenează, admirând, aşa cum ne-a mărturisit, tipul de ?artist-copil?( Klee, Miro sau Chagall), urmărind cu atenţie ciclurile naturii, Eugenia Pop aduce în discuţie o simbolistică ce ne poartă spre începutul lucrurilor, dezvoltă atracţia pentru spiritul ludic, pentru elementaritatea cu un bogat conţinut simbolic.
Aşa putem explica seriile mari de obiecte, de semne-simbol, în care imagini separate alcătuiesc întregul, o varietate de forme ce dau contur ideilor. Aceste lucruri explică la fel de bine atracţia ei pentru antropozofie, pentru acele înţelesuri ce ţin de lumea suprasensibilă şi care îşi revarsă semnificaţiile asupra întregii fiinţe omeneşti. Au atras-o teoriile lui Rudolf Steiner, prin care omul nu se îndepărtează de viaţă, ci îl ajută să fie mai destoinic, mai productiv pentru aceasta.
Preocupările Eugeniei Pop se înscriu unor porniri utopice, ce au întotdeauna în vedere faptul că de la parte se ajunge la întreg, că într-o asemenea alcătuire descoperim întotdeauna parcursul, devenirea. Sunt principii cunoscute din ordinea naturii, din cercetarea artei populare, acolo unde există adevărate clasificări de forme geometrice, vegetale, antropomorfe, alcătuind marile ?capitole? ce definesc simboluri ale culturilor ancestrale.
De-a lungul anilor în creaţia Eugeniei Pop au existat mari familii de teme. Au fost melcii, păsările, elefanţii, apoi au apărut dealurile, semnificând destine colective, îngerii, stelele funerare, mulţimi de animale fantastice toate acestea, ca adevărate regnuri, alcătuiesc un atlas imaginat în care, nu răspândirea geografică este importantă, ci evoluţia formei, semnificaţia ei simbolică. În esenţă, privind retrospectiv, timpul are o mare valoare în toate aceste alcătuiri. Lucrurile curg şi decurg unele din altele, totul se află într-o firească dependenţă, nimic nu poate exista în izolare, singular. In general lumea ei este lumea lucrurilor mici, urmărite cu atenţie, reprezentând concluzia extrasă în urma habitudinilor descoperite după o atenta observaţie a spaţiului în care trăieşte. Relaţia dintre om şi mediu este fundamentală pentru întreaga gândire plastică a Eugeniei Pop şi ea s-a bazat întotdeauna pe experiment, pe cunoaşterea directă. Opera ei este un fel de laborator continuu, efectul observaţiei îndreptate asupra a tot ceea ce este viu. La fel de important este şi felul în care au evoluat ?instrumentele? prin care omul a acţionat, cu care şi-a creat relaţia cu lumea din preajmă. Am vorbit despre atracţia ei pentru culturile ancestrale, iar pe această cale ea a acţionat, încercând să descopere logica fundamentală, dintre ceea ce este dat şi ceea ce a fost creat. Astfel, lingura, a devenit pentru ea un obiect de meditaţie, o formă simbol, reprezentând căuşul mâinii, vorbindu-ne despre viaţă, înglobând atât formele vegetale, da şi pe cele geometrice, fiind un simbol căruia i se pot asocia foarte multe elemente. Ea a descoperit în cochilia melcului un fel de corn al abundenţei, acea formă geometrică, conică şi spiralată, cu un impact simbolic foarte puternic, în toate culturile lumii. ?Elefantul timpului? a dus mai departe această formă de ?corn al abundenţei?, pe spatele lui aflându-se urmele lăsate de timp, iar acestea la rândul lor seamănă cu grafica unei castane, simbol al seminţei în creaţia sa.
Felul în care gândeşte copilul, felul în care el desenează au fost lucruri care au fascinat-o pe Eugenia Pop de-a lungul anilor. A lucrat cu ei, a inventat alături de ei, în esenţă este vorba despre aceea primordialitate nealterată, pe care ea o caută mereu, despre care Rudolf Steiner spune:? ?cine le citeşte corect va afla că ele nu vor să exprime nimic altceva decât starea sufletească în care trebuie să se găsească un om în acele momente ale vieţii sale, în care vrea să stea în faţa lumii suprasensibile. Această stare sufletească omul o dezvoltă în sine ca pe o a doua fiinţă; iar cealaltă fiinţă îşi continuă viaţa ca înainte?.
Pentru o asemenea creaţie ritmul este un element esenţial, răspunzând la tot ceea ce este mişcare, dinamică în evoluţia noastră. De la ritmul inimii, la cel al respiraţiei, la ritmurile vieţii, de la trecerea dintre noapte şi zi, dintre naştere şi moarte totul este mişcare şi devenire totodată. Simbolistica Eugeniei Pop este una a polarităţilor, iar preocupările ei se concentrează în jurul unui moment unic, cel al ?trecerii pragului? de la lumea exterioară spre cea interioară, reprezentând ?drumul spre centru fiinţei sale, cum îl numeşte ea, în care omul atinge un nivel al stării vulcanice?. Sămânţa care încolţeşte, broasca ţestoasă, şarpele, păsări fantastice toată această trecere de la o lucrare la cealaltă, în care descoperi întregul, conduc mişcare sensibilă de la o formă la alta, de la o idee la alta, de la un sentiment la altul sunt rezultatul unei experienţe de viaţă. Într-un interviu mai vechi ea ne mărturisea: ??căutările mele în artă sunt o meditaţie asupra sufletului, a spiritualului, cu mult înainte de a cunoaşte antropozofia, care acum mă preocupă?. În ?Capricii şi esenţe?, una dintre expoziţiile deschise la Bucureşti în 1992, ea vorbea despre această condiţie antropozofică, de a se căuta pe sine, ?capriciile?, fiind acele elemente ce vin din exterior prin simţuri, iar ?esenţa? este căutarea interioară pe care trebuie să o parcurgi, pentru a te întregii.
Expoziţia ?Pragul? deschisă de Eugenia Pop la Galeria ?Veroniki Art? oferă una dintre cele mai complete imagini ale laboratorului său de creaţie. Acum ea se opreşte mai mult asupra elementului uman, îşi concentrează căutările spre relaţia subtilă a fiinţei cu divinitatea, a căutării adevărului în momentul trecerii pragului dintre viaţă şi moarte, unde, ?destinele umane reprezentate prin dealuri, devin mobile, renasc o dată cu plasticitatea lutului care face posibilă unduirea, răsfrângerea, întoarcerea pe dos?. Concomitent cu lucrul din atelier, Eugenia Pop îşi ?teoretizează? creaţia printr-o serie de însemnări. Sunt explicaţii ale demersului, ale felului în care ea înţelege ceea ce se petrece în jurul său, dar de cele mai multe ori ea ne oferă un glosar al semnificaţiilor simbolice. În lumea ei trebuie să fi pregătit să intri, să accepţi faptul că lucrurile importante se exprimă în termenii cei mai simplii, că preferinţa pentru o expresie plastică de tip minimalist este directă, se opreşte asupra esenţelor, capătă condiţia de semn, de scriitură exprimată atât de limpede şi în desenele şi gravurile ei. Atracţia pentru primitivism înseamnă întoarcerea la origini, la primordialitate, acolo unde expresia plastică nu era alterată, ci răspundea doar semnificaţiilor pentru care ea a fost gândită.

Maria-Magdalena Crişan