PROVOCARI CONTEMPORANE


Experienta artistica a ultimilor ani este de cele mai multe ori bulversanta pentru generatiile trecute de prima tinerete. De la începutul secolului al XX-lea arta a provocat, a scos privitorul din exercitiul obisnuit al privirii contemplative. Chiar daca în spate se afla peste o suta de ani de experienta, ne-am obisnuit sa consideram opera de arta doar un stimulent emotional, deconectant, în care sa gasim refugiu pentru clipele de relaxare.
În ultimele decenii fenomenul artistic a devenit reversibil si nu doar gestul artistului este cel care incita, ci realitatea este cea care provoaca cel mai adesea artistul. Îl determina sa iasa din conditia romantica a „turnului de fildes”, în care nu îsi asuma un rol de jucator în plan social, politic sau chiar economic. Perioada postbelica, mai ales, a impus si în plan cultural o reactie adecvata cerintelor ei. Rezultatul, acum la început de mileniu trei, este înca surprinzator pentru privitor. În ceea ce vede în muzee si sali de expozitii el gaseste tot mai putine repere comune cu o traditie prin care era obisnuit sa defineasca „obiectul artistic”. Este greu sa mai facem o analiza a creatiei tinerilor plasticieni, din perspectiva doar a unor categorii estetice ca frumos, armonie, unicat, manualitate etc. În creatia tinerilor artisti recunoastem imagini ale lumii în care traim, decupaje dintr-o realitate imediata, o prezenta a obiectului banal ce nu ne lasa sa ne desprindem de un cotidian care ne agreseaza si de care nu putem face abstractie. Artistul contemporan este „purtatorul de drapel” al lumii în care existam, careia îi recunoastem multe avantaje venite cel mai adesea prin intermediul tehnologiilor înalte, ce ofera un confort existential, dar solicita o adaptabilitate rapida pentru lumea noua în fata careia multi ramân nepregatiti. Asa se naste conflictul, nostalgia, tendinta de a nu recunoaste ca ceva esential s-a schimbat, ca si arta la rândul ei trebuie sa fie imaginea acestor lucruri. Am prefera ca în ea sa gasim refugiul, îi acordam înca un statut de neparticipare, pe care, trebuie sa recunoastem arta, nu l-a avut niciodata. Fie în lectura, fie în muzica, fie în sfera artelor vizuale am dori sa gasim un popas în fuga noastra de adevar, un ceva prin care nu atât inteligenta sa ne fie provocata, cât mai degraba sa ne imaginam ca putem trai un impact senzorial, emotional. Dar lucrurile nu pot fi despartite si, indiferent ce exprima opera de arta, ea rezista daca este convingatoare.
Dar trebuie sa acceptam ca traim într-o lume dominata de ratiune, în care vorbim permanent despre progres în domeniul cunoasterii, ca simtim efectele acestuia, ca beneficiem de produsele inteligentei epocii noastre. În plan social s-a luptat pentru egalizarea sanselor, pentru dreptul la învatatura si tehnologizare, epoca în care ne aflam este ceea a globalizarii si consumului, altfel spus si în plan cultural arta trebuie sa fie expresia acestora. Într-o lume care si-a facut, cel putin în plan teoretic, din „democratizare” un ideal, si în plan cultural trebuie sa gasim aceste raspunsuri. Atitudinea, angajamentul, responsabilitatea sunt cerintele contemporaneitatii. Arta nu mai doreste sa se adreseze doar elitelor, s-a democratizat, s-a angajat în dialogul direct despre problemele lumii de astazi. Pentru artistul contemporan motivatia actului sau este prezentul. El nu poate rata o lume atât de provocatoare, ce se exprima la nivelul cotidianului, nu poate exista în afara ei. Obiectul artei, indiferent de mijlocul prin care artistul se exprima este, în chip reflex, reactia directa la ceea ce el vede sau traieste, este imaginea unui tablou sintetic creat de un peisaj extrem de divers. Opera de arta este un semnal din care nu lipsesc accentele critice, umorul, speranta, expresii ce ramân un document veridic al lumii în care traim.
Cei cinci tineri artisti care expun în expozitia „Provocari contemporane” apartin generatiei obisnuita sa nu mai tina cont de conventii, de o traditie restrictiva din perspectiva expresiei artistice. Ei îsi asuma un mod personal de a interpreta, de a reactiona în fata cotidianului cu instrumentele specifice, fiind interesati ca mesajul lor sa fie perceput ca un manifest. Arta lor este un produs cultural, exprima atitudine, implicare, reactie participativa, elemente ce au schimbat de-a lungul anilor statul pasiv al artistului. Arta contemporana exprima reactia imediata fata de fenomenele unei realitati, indiferent care ar fi natura lor. Tinta interesului artistic este de cele mai multe ori sfera social – politica. Opera de arta îsi gaseste acum motivatia în concept, îsi propune sa-l faca pe privitor un partener de dialog, îi stimuleaza gândirea, îl provoaca sa reactioneze, îi ridica probleme.
O asemenea expozitie va propunem, în care cunoasteti cinci dintre tinerii plasticieni, cu un statut impus în plastica noastra contemporana: Raluca Ghideanu, Anca Irinciuc, Bogdan Mateias, Justinian Scarlatescu, Maria Pop Timaru. Universul artei lor îsi gaseste sursele cotidian. Oameni, întâmplari, gesturi, banalul ridicat la rang de simbol, incursiuni în prezent, trecut sau viitor, toate acestea sunt experiente traite, asumate, sunt semnale dintr-o existenta pe care avem tot mai putin timpul sa o analizam. Artistul îsi asuma acest rol, ramâne constiinta lucida în avalansa de evenimente. În arta lor ne recunoastem, reflectam la ceea ce suntem si traim. Si trebuie sa spunem ca lumea care ne înconjoara nu este nici frumoasa, nici linistita, nici lipsita de surprize. Avem de toate, traim sub teroarea vitezei, a aglomeratiei, a manipularii venite din media, a kitsch-ului. Ele însa nu vor reusi sa scoata omul dintr-o dimensiune culturala în care rationalul, emotionalul, fantasticul actioneaza aproape inconstient. Omul se dovedeste a fi un personaj capabil de a se multiplica, ipostazele sunt neasteptate, iar imaginatia, umorul si ironia îi dau sansa iesirii din real. Cu aceasta diversitate ne întâlnim si în expozitia celor cinci plasticieni. Tehnicile folosite în acest scop sunt diferite, adaptate si ele dimensiunii contemporane a existentei. Pictura se apropie tot mai mult de fotografie, mizeaza pe forta de expresie a unui realism agresiv sau pe imagini construite cu elemente si materialitati diferite, unde si lumile se întrepatrund. Sculptura, sau mai degraba obiectul, se apropie de imaginile pop, foloseste materialitati surprinzatoare, prefera aplatizarea imaginii traforate, unde culoarea si desenul definesc expresivitatea. Întreg ansamblul este un performance, un tablou decupat din viata noastra de zi cu zi.

Maria-Magdalena Crisan