De cele mai multe ori perioada ce cuprinde deceniile comuniste este caracterizata astazi, mai ales în domeniul cultural, prin formule standard, ca fiind epoca „realismului socialist”, a unei culturi angajate, totul judecat fara nuantari si fara analize aprofundate. Este o perioada peste care nu putem sari, consecintele ei le traim si astazi, astfel încât este firesc sa ne asumam cunoasterea ei. Pentru cei care am parcurs direct aceasta perioada lucrurile sunt nuantate. Pentru cei mai tineri ele sunt transante, respinse din start, concretizându-se doar în expresia lor negativa.
Faptul ca în domeniul artelor plastice nu exista interesul pentru o istorie de cincizeci de ani, ca nu avem în Bucuresti un muzeu în care sa putem cunoaste opera unor nume importante, ce nu pot lipsi din nici o istorie a artei contemporane românesti, ne-a determinat sa avem initiativa acestei expozitii, sa facem o încercare de a stimula interesul cercetarii ei. Anii `60-`70 în pictura româneasca (secvente) este o sumara trecere în revista a unui moment de reviriment, cu consecinte importante pentru ceea ce s-a petrecut ulterior în arta româneasca. Este un rezumat, ceea ce s-a putut realiza la nivelul unei galerii private, cu o selectie din care suntem constienti ca lipsesc multi artisti, dar, în acelasi timp, cred ca putem fi convingatori prin prezenta a douazeci si sase dintre cei mai importanti pictori ai perioadei. La organizarea expozitiei am colaborat cu MUZEUL DE ARTA VIZUALA din GALATI, care detine una dintre cele mai importante colectii de lucrari din aceasta perioada. De asemenea, trebuie sa multumim si artistilor care ne-au împrumutat o parte dintre lucrarile expuse, astfel încât sa putem avea o imagine succinta asupra picturii acelor ani.
Reactia noastra nu este determinata nici de nostalgie, nici de cantonarea într-o dimensiune rigida a cunoasterii, ci de dorinta de a incita pe cei care nu cunosc, sa aiba o reactie normala fata de o felie de istorie, careia încercam sa-i descoperim si partile bune, demonstrând ca „epoca” nu a reusit sa îngenuncheze totul, asa cum suntem uneori tentati sa credem.
O caracteristica a zilelor noastre este ca, în ciuda multitudinii mijloacelor de informare, avem date partiale, cunoasterea se bazeaza pe aproximari venite prin canale mass-media, trunchiate si de cele mai multe ori eronate, pe idei preconcepute, vehiculate cu mijloacele unei societati consumiste, pe un dezinteres pentru ceea ce nu face parte din trenduri manipulate cu subtilitate de o lume tot mai uniformizata. O istorie de acum patruzeci, cincizeci de ani se distanteaza la ani lumina de agitatia si interesul cotidian, nu se poate impune în fata unei lumi ce traieste numai sub spectrul evenimentelor. Riscam astfel sa pastram în memorie o imagine falsa despre o istorie suficient de dramatica pentru a merita sa fie cunoscuta. Ceea ce ne-am propus cu aceasta expozitie este un semnal, dorinta de a recupera o perioada de care cu siguranta vom avea nevoie pentru a ne legitima si care face parte din cultura noastra.
Criteriile selectiei facute au avut în vedere o realitate stricta. Sunt artistii care s-au format în cea mai neagra perioada a scolii românesti, anii`50, ani definiti prin închidere si izolare pentru învatamântul artistic, prin ruptura de occident, prin realismul socialist impus sub presiunea comisarilor sovietici. Din tabloul complex pe care îl regasim în perioada anilor `60 - `70 am optat nu pentru creatia care s-a conformat cerintelor politice ale momentului. Din pacate, trebuie sa recunoastem ca nu este vorba despre lucrari izolate si nici putine, dar nu acestea ne intereseaza acum. Se constata, desigur, în opera majoritatii artistilor existenta unor lucrari tematice, reprezentând chipul muncitorului si al taranului, glorificarea „izbânzilor socialiste” sau, uneori, idolatrizarea conducatorilor. Însa arta comanditara nu este o inventie a comunismului, el doar a stiut sa foloseasca cu mai multa eficienta, cultura ca instrument în slujba ideologiei sale, asemenea tuturor regimurilor dictatoriale.
Daca am rezuma perioada celor cincizeci de ani doar la aceste idei tabloul ar fi incomplet. Fara un efort prea mare se constata ca, dupa perioada de destindere de la sfârsitul anilor `60, atelierele artistilor devenisera un loc cu adevarat efervescent unde, am putea spune în mod instinctiv, exista tendinta de a se salva dintr-o realitate ce ideologic devenea tot mai dura. Cum altfel ne-am putea explica forta cu care multi dintre cei prezenti în aceasta expozitie, pentru a ne referi doar la pictura, au participat la importante manifestari internationale ale acelor ani, au asimilat probleme ale limbajului plastic contemporan, au constituit o generatie de artisti cu un profil bine definit în istoria plasticii noastre? Sunt astazi maestrii artei românesti, cei pe care tinerii ar trebui sa-i cunoasca, chiar daca în acest moment considera ca “oferta” nu este pe masura aspiratiilor lor. Aceasta reactie ilustreaza faptul ca fiecare purtam în noi mitul lui Sisif si doar negarea da libertate orgoliului de a crea, pentru a putea merge mai departe.
Întelegând toata aceasta realitate, care nu este doar a contemporaneitatii noastre, ci a istoriei cunoasterii în general, ne-am propus sa nu lasam uitarii câteva lucruri ce pot fi deja analizate din perspectiv timpului. Expozitia are rolul de a incita cercetarea în profunzime a acestui fenomen, de a-l aborda dintr-o perspectiva complexa, de a evita sa consideram arta româneasca doar o mimare a ceea ce s-a petrecut pe plan european. Trebuie sa fim constienti de conditia oricarei culturi mici, dar în acelasi timp sa putem privi cu luciditate si sa avem convingerea ca exista un suport cultural pe care crestem si ducem mai departe o realitate spirituala.
Pentru generatia formata în perioada realismului socialist, problemele de tehnica a limbajului erau bine asimilate. Acest lucru le-a dat multor artisti libertatea de gândire în spatiul atelierului propriu, ei au avut capacitatea de a sintetiza, de a reformula în concordanta cu epoca problemele de sinteza ale limbajului plastic contemporan. Contactele cu arta europeana, care au început sa existe la jumatatea anilor `60 au dus la cercetari în domeniul expresivitatii formei, al raporturilor cromatice, la o interpretare a realului din perspectiva analizei plastice, la reevaluarea unei mosteniri culturale. Toate acestea au impus evolutia fireasca a limbajului, în concordanta cu ceea ce se petrecea în jur.
În aceasta perioada s-au trasat directiile importante ale plasticii românesti din anii care au urmat si, asa cum putem constata, este o generatie cu multe personalitati, bine individualizate. Acestea sunt câteva dintre gândurile ce însotesc expozitia, un argument pentru necesitatea de a avea un muzeu dedicat acestei perioade, de a cunoaste framântarile epocii, care ofera un spatiu interesant cercetarii.

Maria-Magdalena Crisan