Un scrib modern, sub semnele duratei

Fiecare întâlnire cu arta lui Stefan Pelmus acrediteazã ideea unei smerite si, deopotrivã, provocatoare invitatii la destãinuirea “poeziei mute” a tabloului. Iar cãlãtoria prin universul sãu imagistic, pe care si-l sporeste, an de an, e o încântare esteticã greu de uitat. Fiindcã oricine îl cunoaste pe Sefan Pelmus stie cã este pictorul care nu cautã spectacularul, ci se entuziasmeazã în fata miracolului vietii. Si nu oricum, ci retinându-l în preajma sa, într-un mod cu totul particular: prin nepronuntate întrebãri si impresionant de multe rãspunsuri – pe pânzã! Ai sentimentul cã nu pierde nicio secundã fãrã a-si “legitima” starea de spirit ce îi deschide alte si alte porti spre lumi si meridiane culturale cu care vibreazã mental.
Pelmus zugrãveste, rãbdãtor si tenace, asemenea unui mester pictor din vremuri de demult, bucuria descinderii în lumea de semne si simboluri, cãrora le redimensioneazã tainica frumusete si multitudinea tâlcurilor. De fapt, artistul recripteazã, grafic, vechi simboluri si ne îmbie sã le descifrãm.
În perioada 25 februarie – 17 martie, Galeria Veroniki Art prezintã expozitia personalã Stefan Pelmus – “Semnele duratei”, ce reunese peste 60 de lucrãri de picturã si desen circumscrise intentiei amintite. Sãlile Galeriei devin astfel paginile unui manuscris vechi din care se revarsã, aureolate de muzici ireale, entitãti vegetale si animale, elemente ale unui bestiariu recognoscibil – “recuzitã” ce împarte si desparte referinte la mitologia egipteanã, la mãretia si misterul acestei civilizatii, la simboluri crestine, într-o curgere fireascã, de la Heruvimi la iconostase, de la prapori la rãstigniri, de la Troitã la Sfântul Graal, cãrora li se adaugã o salbã de totemuri.
Undeva, aproape de ochiul lui Horus – zeul soim, protector al faraonului, în mitologia Egiptului antic, în care îsi gãseste, parcã, rãdãcini nebãnuite, sau aproape de cercul Heruvimilor– Pelmus îsi împlineste drumul devenirii sale artistice si întreaga operã sub forta remarcabilã a semnelor duratei. Ceea ce mã îndeamnã sã cred cã privirea artisticã a pictorului sexagenar – unic în spatiul artistic românesc prin viziunea si stilul sãu inconfundabil, prin singularitatea amprentei compozitionale si prin verva imagisticã – are ceva din complexitatea privirii vechilor egipteni care “au avut întodeauna un simþ aparte pentru opere grandioase si eterne”.
Ca o parantezã necesarã, Stefan Pelmus nu tine în mod special sã impresioneze prin arta sa. Si nici sã emotioneze. Dar reuseste tocmai prin bucuria pe care o transmit ochiului si spiritului picturile sale – rezultatul, asa cum am mai spus, a numeroase întrebãri pe care si le pune, si a densitãtii rãspunsurilor – a se întelege mesajelor – cuprinse între ramele tablourilor. Între acestea din urmã, si cele ce se referã la: sentimentul pe care îl trezesc în privitori, hieroglifele, cãrora li se atribuie un sens magic, de descoperire a sensului vietii si poate a întelegerii naturii înconjurãtoare; la motivatia profundã a aparitiei si dezvoltãrii artei egiptene, si anume ideea continuãrii existentei si dupã moarte; cum si cu ce mergi în “lumea de dincolo”, de unde si imaginea unei arte senine, luminoase, a credintei cã moartea nu este definitivã.
Fascinatã sursã de inspiratie pentru pictor este civilizatia Egiptului antic - cu scrierea hieroglificã apãrutã cu 3.500 de ani Î.Hr., cu arta templelor si piramidelor care au atras prin splendoarea lor pe vechii greci si pe romani, si continuã sã ne atragã si pe noi, lumea modernã! De altfel, în toate timpurile cãlãtorii veneau aici sã gãseascã mai cu seamã cultura si întelepciunea egipteanã pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Plutarh.
Iar descifrarea, în 1822, de cãtre savantul francez Jean François Champollion a inscriptiei hieroglifice de pe Piatra din Rosetta, avea sã deschidã definitiv portile enigmei acestei civilizatii. Si ca o probã a mãiestriei artizanilor acelor timpuri, am considerat oportun sã inserez descifrarea unui text în scriere hieroglificã, gãsit pe stella funerarã a lui Irtysen (2033-1932 Î.Hr.), expusã astãzi la Muzeul Luvru din Paris: “Seful artizanilor, scribul si sculptorul Irtysen spune: Eu cunosc secretele hieroglifelor si desfãsurarea ritualurilor de sãrbãtoare, stãpânesc toatã magia si nimic nu-mi scapã; eu sunt un artizan expert în arta sa, eminent prin cunostintele sale. Cunosc tehnica turnãrii, greutatea dupã regulile ei, tehnica asamblãrii, încât fiecare element sã fie bine plasat; stiu sã redau alura statuilor de bãrbati, tinuta statuilor de femei, atitudinea pãsãrilor, postura prizonierului si sã evoc frica de pe chipul inamicului invins, sã redau bratul vânãtorului de hipopotami, atitudinea omului care fuge. Toate astea le tin pentru mine. Am vorbit cu zeul Thot si nu le voi transmite decât fiului meu pe care îl învãt sã mã urmeze.”
Nouã nu ne rãmâne altceva decât sã persevãrãm, asemenea lui Champollion, în decriptarea “scrierii” din arta lui Stefan Pelmus, acest scrib modern care condenseazã în paleta lui milenii, reusind mereu sã ne fascineze.
Veronica Marinescu