Îngeri (si) pe simeze

Despre îngeri nu poti vorbi decât cu un zâmbet învesmântat în luminã. Fiindcã lumea angelicã este una a bucuriei si a luminii, parte integrantã în ordinea creatiei, prezentã iubitoare care te învãluie, care ne învãluie dincolo de vointa si putinta noastrã. Pentru cã îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu. Însãsi etimologia termenului de înger, ce derivã de la cuvântul latinesc angelus, precum și de la grecescul angellos - „mesager” - o confirmã. Îngerii sunt, în mai multe religii, fiinte pozitive spirituale (fãrã trup) venite din Rai. Chiar Sfânta Scripturã, de la prima ei carte pânã la ultima, vorbeste despre existenta îngerilor. De fapt, biserica niciodatã nu a negat existenþa îngerilor, spre deosebire de multi dintre noi care avem îndoieli. Istoria spune cã încã din anul 325 d. Hr., primul Conciliu ecumenic de la Niceea afirma cã Dumnezeu este Creatorul „a tot ce este vizibil si invizibil”. Ca urmare, pânã în 1870, Conciliile ecumenice au coroborat aceastã credintã mergând împotriva curentelor de gândire rationaliste.

Ajutorul înaripat al lui Dumnezeu

Reprezentarea pe care noi o avem despre îngerul pãzitor ce ne vegheazã este independentã de credinta în Dumnezeu si de religia fiecãruia. O confirmã multe cãrti recente, împregnate de esoterism, care explicã în detaliu cum putem avea contact cu acesti îngeri. Angelologia, care este stiinta îngerilor, ne oferã amãnunte asupra numãrului, originii, numelor si calitãtilor particulare ale îngerilor chiar dacã nu este în mãsurã sã ne dovedeascã explicit existenta lor.
Dacã am lua în calcul dezvoltarea istoriei ideilor si cea a artei, de douã milenii încoace, credinta în existenþa îngerilor ca si reprezentarea lor a fost supusã tendintelor filosofice si estetice ale epocilor. Chiar în Biblie, referirile privind aparitiile îngerilor pe pãmânt variazã de la un text la altul. Exemple sunt multe în Vechiul Testament. În Noul Testament, însã, aparitia îngerilor este descrisã mult mai în detaliu. Stim, de pildã, cã în Evanglelia dupã Luca, îngerul anuntã pãstorilor adormiti nasterea lui Iisus, apãrând într-o luminã orbitoare, însotit de o armatã celestã pentru a celebra si anunta vestea cea mare pânã la Bethleem.
Faptul cã îngerii sunt ajutorul înaripat al lui Dumnezeu nu mai poate fi pus la îndoialã, potrivit scrierilor sacre. Asa au apãrut îngerii în artele plastice. Gãsim elemente precursoare ale iconografiei îngerilor încã din mitologia greacã. Iar de-a lungul istoriei artelor reprezentarea mesagerilor lui Dumnezeu a cunoscut cele mai variate chipuri...Nici antichitatea romanã nu s-a lãsat mai prejos. Cea mai cunoscutã reprezentare în sculpturã fiind „Victoria de la Samothrace”, aflatã la Muzeul Luvru. Acest tip de sculpturi, cu aripile imense, deschise larg parcã spre a-si luat zborul, au atins apogeul în Clasicism, trecând prin secolul al XIX- lea pânã la jumãtatea secolului al XX- lea.
Reprezentarea abstractã a îngerilor, în secolul al XX-lea, în picturã si sculpturã, nu o fi fost, probabil, pe placul tuturor. Dar îngerii au continuat sã-i inspire pe creatori, trecând prin literaturã, muzicã, dans, cinematografie.

***

Expozitia de picturã, acuarelã, tapiserie si obiect „Stare îngereascã” de la Galeria Veroniki Art – o selectie ce cuprinde peste 60 de lucrãri semnate de sapte artisti contemporani – Alexandru Antonescu, Dan Constantinescu, Bogdana Contras, Horea Cucerzan, Mariana Macri (1939 - 2008), Ioan Oratie, si George Tzipoia, avându-l ca invitat special pe ieromonahul Pantelimon de la Mãnãstirea de cãlugãri Oasa, judetul Alba – îsi propune sã ne aducã mai aproape de atmosfera îngereascã.
Pictura lui Alexandru Antonescu dezvãluie – prin încãrcãtura simbolicã a elementelor participante la viata tabloului, candele aprise sau flori ce exprimã puritatea – atitudinea pur spiritualã a artistului coplesit de „adâncimile din ceruri”. Proprietatea artei sale este aceea de a declansa contemplatia. Discursul sãu plastic, folosind imagini ale unor obiecte liturgice de cult crestin, induce privitorului sentimentul uniunii cu divinitatea; prelungirea clipelor acestei uniuni în concretul existenþei sale cotidiene.
Lucrãrile de respiratie postmodernã ale lui Dan Constantinescu reconstituie atmosfera picturii murale monumentale din epoci de mult apuse. Recursul la iconografia bizantinã, medievalã, fie cã reprezintã esenta spiritualã a focului sacru, un Heruvim, un alai îngeresc sau un spatiu mistic – „Înger”, „Luminã îngereascã”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Ritm de luminã”, „Frescã”, „Slavã cereascã” sau „Frizã” – repune în drepturi misterul, prin abstractizarea formelor si prin rafinamentul reprezentãrilor. Expresia cromaticã purã trimite la spiritualizarea imaginii. La orice aparitie pe simeze, Dan Constantinescu nu-si dezminte talentul.
În compozitiile tinerei pictorite Bogdana Contras domneste puritatea gestului, acurateþea desenului si rafinamentul nuantelor cu care dã chip nevãzutului. Maxima simplitatea a compozitiilor „Stare îngereascã”, „Deschidere în piatrã”, „Cupole”, „Vestitor”, „Coloanã cãtre bolta cereascã” sau „Gratie aurie” pune în valoare nu numai capacitatea sa de a aborda firesc universul sacru, ci si atitudinea sa spiritualã si privirea blândã cu care se apropie de acest univers.
Pictura lui Horea Cucerzan este invadatã de auriul zilei, de mãretia arhitecturii medievale. Albul si oranjul în irizãri diafane, ireale, dominã metaforele plastice ale luminii si ale calãtoriilor sale spirituale; incendiazã spatiile domestice, respirã magie si fior crestin. Sunt adevãrate bijuterii iesite din cutiile sacre ale timpurilor. Câmpurile de culoare trãiesc si se hrãnesc din vraja imaginilor realului pe care le converteste în clipe de mare densitate emotionalã. Ceata luminoasã le absoarbe si le uneste. Ca în „Muzica”, „Luminã venetianã”, „Rugãciune”, „Protectie divinã”, „Rugã pentru Maria” sau „Pelerinaj”- un paradis terestru în care cântã catedralele, bisericile uitate de lume, îngerii si amintirile Padovei si Blajului sãu natal care l-au cucerit pentru totdeauna. Coplesitoare ofrandã.
În tapiseriile sale, Mariana Macri pleacã de la formele populare pe care le elibereazã, treptat, de încãrcãtura decorativã, lãsând metafora si simbolul sã înnobileze compozitiile de remarcabilã plasticitate. Geometrii delicate sau riguroase ascund citate din iconografia crestinã, în linia unui vizibil postbizantinism. Tapiseriile – „Poartã argintie”, „Tron”, Fereastrã”, „Poartã rosie” – sau compozitiile textile – „Altar”, „Rug albastru”, „Împãrãteasa” – incursiuni în locuri de reculegere si odihnã sau în spatiul arhitecturilor, sunt expresia unei viziuni spiritualizate, a echilibrului si simplitãtii. Toate evocã seninãtatea paradisiacã topitã în voluptatea geometriilor.
Ioan Oratie aduce în picturile sale o lume fericitã sã se manifeste în totalitatea fiintei ei. Evident, artistul îi acordã aceastã sansã, fãcând credibilã nevoia ei acutã de spectacol, de miscare, temperându-i, însã, exuberanþa gesturilor. Dar lumea picturii lui Oratie este bogatã în trãiri, în povesti frumoase, în doruri profunde dupã linistea asezatã si densã în tãceri a Ardealulului sãu drag dupã care tânjeste; în mãrturisiri îndemnate de simpla trecere prin perimabilul ceas al renuntãrilor, din care întelege rostul sãu. Însusi artistul îsi îndeamnã personajele compozitiilor sale sã-si exploreze înlãuntrul trãrii spirituale. „Mirele” si „Mireasa” din expunerea pe tema „Stãrii îngeresti” sunt urmarea unui astfel de gând, crescãtor prin împlinire. Mirele poartã haine de arhanghel. Inspirã parfumul mãrului, þinând în mãnã crinul alb al puritãtii. O lume în care se împletesc simboluri si spatialitãti germinative. Vita-de-vie este asemenea vrejului de fasole din poveste care face legãtura între pãmânt si cer, precum scara lui Iacob. Mirele si Mireasa sunt protejati de Maica Domnului cu Pruncul, care le veghezã drumul unuia spre celãlalt. Spre iubire. „Ninsoare”, „Interior crestin” si „Timp de regãsire” îi completeazã urcusul spre starea îngereascã.
Pentru George Tzipoia, “În artã, lucrurile se explicã si se motiveazã prin ele însele. Nevoia interioarã le dã forta si motivatia de a exista. Arta nu este fãcutã pentru oameni. Ea trebuie sã-si fie suficientã sie însãsi, sã se bucure de propria sa existentã, sã nu aibã nevoie de multime în jurul ei.” Si totusi, conchide: “Barbaria unei societãti se mãsoarã prin lipsa nevoii de artã. Arta adevãratã si mare nu se demodeazã niciodatã, în orice epocã ar fi fost fãcutã. Ea va fi clasicã si modernã concomitent, atâta timp cât va exista omenirea.” George Tzipoia rãmâne un perpetuu modern care se supune regulilor clasice ale constructiei si privirii imaginii. Aripile albe si Stelele rosii, în flãcãri, vechi, vide, trãdeazã încãrcãtura spiritualã a semnului, care îl apropie de viziunea bizantinã si postbizntinã.

Lucrarea centralã si punctul de pornire al expoziþiei este Icoana „Sfânta Treime” (tempera pe lemn, 158x125 cm) pictatã de ieromonahul Pantelimon de la Mãnãstirea de cãlugãri Oasa, judetul Alba. Interpretare dupã celebra icoanã a cãlugãrului iconar Andrei Rubliov, considerat cel mai mare pictor rus de icoane si de fresce din Evul Mediu, Icoana „Sfânta Treime” de la Oasa, pe care ieromonahul Pantelimon s-a învrednicit sã o lucreze pentru iconostasul noii catedrale de la Deva, este expusã pentru prima oarã într-o galerie de artã. În aceastã minune a artei sacre, în fata cãreia ne plecãm, nu sunt reprezentate numai „cele Trei Ipostase dumnezeiesti, ci fiecare din Ele apare ca Persoanã în particularitatea ei inconfundabilã, adicã în relatia ei cu celelalte Persoane, plecând de la Tatãl prin Fiul în Duhul Sfant – si iarãsi în Duhul prin Fiul la Tatãl. ”
Iatã de ce credem cã expozitia de artã contemporanã „Stare îngereascã” ne va ajuta sã întelegem mai bine ce înseamnã astãzi “ajutorul înaripat al lui Dumezeu”.


Veronica Marinescu