TESCANII - ASA CUM I-AM CUNOSCUT

Este greu pentru cel care nu a cunoscut ?Tescaniul artistilor? nu a trãit mãcar o datã în atmosfera taberelor de la Tescani sã aibã adevãrata dimensiune a mirajului pe care acest loc l-a avut si sperãm sã îl mai aibã în cultura românã. Totul este o poveste adevãratã, pe care încerc sã o reconstruiesc, sã descopãr ce a însemnat Tescaniul pentru plastica noastrã contemporanã, mai ales, în anii de pânã în 1989. Aici s-a desfãsurat una dintre cele mai lungi experiente de tabãrã, sustinutã cu tenacitate, an de an, de cãtre multi dintre cei care au fãcut din Bacãu locul unde, mai ales în domeniul culturii, lucurile au stat altfel, au cãpãtat o normalitate, atunci când aproape totul era aberant.
Am fost la Tescani într-o varã, în 1993, când am filmat si am vorbit cu artistii, am cunoscut ceva din mirificul împrejurimilor si am ascultat o multime de întâmplãri din istoria taberei si a locului.
Tescanii nu este un spatiu oarecare. Este mosia Cantacuzinilor, aici a stat Enescu, aici a compus Oedip, aici a dorit sã fie înmormântat. Ultima dorintã a rãmas neâmplinitã. În curtea conacului existã piatra tombalã, monumentul fãcut de Boris Caragea asteaptã osemintele celui dispãrut. Dar Enescu existã la Tescani! În pãdure, în curte, pe alei rãsunã muzica sa, existã muzeul, cu documentele, cu fotografiile din epocã, existã ambianta casei, aleea cu plopi, toate acestea amplificã imaginatia celor ce viziteazã Tescanii. Dar mai ales continuã sã existe aici un spatiu spiritual, ceva ce cheamã si împlineste continuu acest loc, asa cum îsi dorea maestrul. Este ceva ce nu a putut sã disparã nici în anii comunismului, nici acum când spectrul indiferentei culturale se accentueazã tot mai mult, reducând totul la câstigurile imediate, la interesul material. Tescanii este un loc al culturii scãpat mereu de tãvãlugul distrugerii. Secretul tine cu sigurantã si de vointa celor implicati în tot ceea ce s-a întâmplat aici, mai ales în ultimii treizeci de ani, dar cu sigurantã putem vorbi si de un duh venit de dincolo, ajutând vointa omeneascã sã împlineascã un testament nescris al Tescanilor.
Când te gândesti la Tescani totul este un joc între real si fantastic, un loc ce aminteste fiecãruia de frumoasele vacante ale copilãriei, trãind în lumea cãrtilor, în naturã, împlinind plãcerile unei intimitãti creatoare. Cum am putea noi cei de astãzi sã ne încãrcãm cu pãcatul distrugerii unui spatiu de istorie culturalã care a generat si continuã sã genereze culturã? Despre Tescani nu vom putea niciodatã vorbi altfel decât ca despre un loc unde se întâlnesc artistii, unde se ascultã muzicã, unde vin plasticieni, scriitori, muzicieni sã-si încarce bateriile pentru multã vreme.
Despre ceea ce s-a fãcut aici la Tescani avem dovezi concrete. Mã voi opri doar în zona artelor plastice, unde, încercând sã fac o cronologie am constatat, cã în cei treizeci de ani de tabãrã, pe la Tescani au trecut aproximativ 4oo de artisti români si strãini, aici s-a scris o paginã de istorie a picturii românesti. Sã ne imaginãm cum ar fi trebuit sã vorbim acum despre arta româneascã fãrã Tescani. Când spun acest lucru nu mã gândesc la o analizã de tipul ?Balcicul în pictura româneascã interbelicã?. La Tescani nu motivul pictural este cel care dã acestui loc particularitate. Putem vorbi cu sigurantã despre importanta contactului direct cu natura, despre luminã si despre foarte multe lucruri, ce au dat multor artisti forta de a continua, de a duce mai departe gândurile din propriul atelier. Particularitatea Tescanilor o dã locul, spiritul sãu, ceea ce se întâmplã aici trece dincolo de frumusetea peisajului. Este ceva ce împleteste si pune într-o altã dimensiune contactele, pe cei veniti aici cu istoria acestui loc, cu farmecul lui. Toti cei care pãsesc pe aleile de la Tescani se simt pentru câtva timp altceva. Acest loc provoacã firescul, naturaletea, te obligã sã dai jos haina construitã cu migalã în încrângãtura relatiilor umane, ale vietii de zi cu zi. Este o surprizã pentru fiecare, de a se citi în propria dimensiune, de as face un autorechizitoiu, de a se pune fatã în fatã cu o dimensiune majorã. Este o experientã trãitã cred, de toti cei care au trecut pe la Tescani.
Existã mãrturii ale artistilor, fiecare vorbind despre întoarcerea în copilãrie, despre culturalitatea acestui spatiu, despre faptul cã aici au gãsit exact ceea ce asteptau. Artistii s-au simtit la Tescani protejati de un mediu, au fost stimulati, au resimtit vigoarea si apetitul creator, ?distinctia luxuriantã a peisajului?, locul care fascineazã si unde lucrezi fãrã sã prididesti. În mãrturiile tuturor apare mereu sintagma, ? aici este un spatiu de liniste si calm care îndeamnã la creatie?, dã putere este un loc al adevãrului, iar în ultimii saisprezece ani a devenit un spatiu de întâlnire dintre mai multe culturi. La Tescani au venit artisti de pe întreg mapamondul, comunicarea nu s-a fãcut doar prin limbã, ci prin trãirea comunã a aceluiasi miraj. Aici este un loc, asa cum spune Ilie Boca, unul dintre principalii sustinãtori ai taberelor de la Tescani, ?pe care cunoscându-l nu-l uiti niciodatã?.
Asadar sã nu uitãm semnificatia Tescanilor în spatiul cultural românesc, mai ales când, în 2006 el sãrbãtoreste treizeci de ani de întâlniri ale artistilor plastici si totodatã foarte multe alte lucruri din sfera muzicii si a literaturii contemporane.
Tescani este un loc al pãstrãrii, al urmelor si amprentelor celor care au trecut pe aceste alei. Sã ne imaginãm privind tot ce s-a strâns în colectia de la Tescani de-a lungul anilor. Sentimentele vor fi coplesitoare, vom trãi bucuria redescoperiri celor care au trecut prin aceste locuri, vom recunoaste stiluri si maniere, vom fi surprinsi cã unii dintre artistii pe care-i cunoastem au trãit aici o experientã cu totul nouã, au realizat lucruri care ne surprind, ne contrariazã, dar va trebui întotdeauna sã recunoastem, cã ceea ce s-a fãcut la Tescani este adevãrat. Este sentimental direct, sincer avut într-un moment, este reflexul, reactia provocatã de acest spatiu în care contrafacerea nu are ce cãuta. Un loc al adevãrului, al curãteniei si puritãtii spirituale, un loc pe care n-ar trebui sã-l pierdem, sã-l deturnãm de la un destin scris de istorie si nu de vointa de moment a unora. Dar sperãm ca Tescaniul, cel care a reusit sã se salveze în perioada grea a închiderii noastre culturale, sã continue sã fie purtãtorul de luminã si pentru cei ce vor urma, sã fie un martor al idealurilor nobile.

Maria-Magdalena Crisan