MAXIM DUMITRAS
Vazutul ? nevazut

Exista o categorie de artisti a caror personalitate se dezvolta mai mult sub semnul intuitiei, al apartenentei la un spatiu, decat ca produsul unui sistem educational riguros. Maxim Dumitras face parte din aceasta categorie. A dorit din totdeauna sa se exprime, sa foloseasca limbajul vizual ca un instrument al cunoasterii si recunoasterii unui spatiu. Dupa treizeci de ani de la prima expozitie personala, putem spune ca el a reusit tot ce si-a propus. Hotarat si tenace, asa cum numai o puternica nevoie interioara te face sa nu abandonezi, drumul sau a fost dificil, a avut nevoie de multe resurse pentru a convinge ca locul in care traieste poate deveni un centru artistic contemporan, a demonstrat, ca vechea vorba romaneasca, ?omul sfinteste locul? a functionat si in cazul lui.
Vorbim despre o personalitate complexa, ce s-a manifesta intotdeauna pe mai multe planuri. Unul ar fi cel in care a facut din Sangeorz-Bai un centru de interes pentru arta contemporana, a fructifica spiritualitatea unui zone, un spatiu cu bogata traditie in sfera artei populare. Simpozioanele anuale desfasurate in fiecare vara aici, numara peste cincisprezece editii. Ele continua si acum, artisti de varste, preocupari si nationalitati diferite se intalnesc la Sangeorz-Bai, iar rezultatul este extraordinar. Muzeul de Arta Comparata este de acum o realitate, el reprezinta concluzia culturala a unui efort organizatoric si spiritual greu de imaginat pentru aceste timpuri si al carui suflet a fost Maxim Dumitras.
Un al doilea plan, urmarit consecvent, paralel cu toata aceasta viziune de perspectiva avuta asupra locului, a fost cel al dezvoltarii propriei personalitati artistice. Ne intalnim si in acest caz, cu energia lui nestapanita, debordanta, ce gandeste expresivitatea plastica ca un tot. Pictura, sculptura, desenul, fotografia sau ceramica, instalatiile reprezinta pentru el ?limbajul? pe care il cunoaste si il foloseste in functie de necesitatea interioara. Personalitatea sa intuieste si da curs reactiilor instinctive, elaborate in expresii plastice variate. Felul in care a evoluat demersul sau ne obliga sa recunoastem capacitatea sa de a plonja, cu o limpezime surprinzatoare in esenta unei traditii, in accord cu tot ceea ce presupune modernitatea epocii in care traieste. Sinceritatea gestului este captivanta, nevoia innascuta de a se exprima in termenii acestui limbaj este calea cea mai sigura care l-a condus pe Maxim Dumitras intotdeauna spre reusita. Asa ne putem explica acuitatea cu care el a inteles pe parcursul acestor ani, relatia directa dintre profunzimile unei culturi ancestrale si dimensiunea gandirii contemporane. El a gasit calea prin care culturile se intalnesc, comunica, generand mai departe un spatiu benefic unui alt tip de exercitiu spiritual, indiferent de forma de expresie abordata. Interventiile facute de el in spatiul taranesc, felul in care si-a asumat o traditie milenara au surprins, dar intotdeauna, acestea au fost bine ?implantate? in semnificatiile profunde ale locului. ?Veriga? este unul dintre elementele mult exploatate si explorate de el, atat din punct de vedere conceptual, cat si ca obiect. Maxim Dumitras este un artist pentru care lantul comunicarii este o realitate fundamentala a dezvoltarii umane. In performance sau in instalatii, in lucrarile lui tridimensionale el reface intr-o dimensiune imaginara, acest obsesiv lant al continutatii, un spatiu al umanitatii, in care diferentele tin de aparente si nu de esente.
Aceasta expozitie personala se inscrie in ciclul ?Treceri?. Aici el consolideaza un tip de viziune integratoare, de universalizare a unui spatiu. El are capacitatea de a pune dimesiunea concreta in directa legatura cu infinitul, cu ceea ce trece si mai apoi renaste. Este un fel ?de a inconjura vazduhul? asemeni pasarilor, asa cum ne marturiseste, trecind peste dealuri si vai, el puncteaza cateva repere fundamentale: ?Adam si Eva?, ?Arcuri?, ?Pasari?, ?Melc?, ?Deal-vale?, toate acestea sunt forme-semn, ce pun in valoare spatiul, universul plin de semnificatii sau altfel spus, ceea ce nu vedem este mult mai important decat ceea ce vedem.
Suntem acum la mare distanta de viziunea sa concenta asupra obiectului, a spatiului articulat de obiect. Acum lucrurile se inverseaza. Obiectul configureaza spatiul, este o prezenta aproape imponerabila, desen ce ajuta ochiul sa citeasca in infinit. In aceasta ipostaza Maxim Dumitras se joaca cu materialitatile, aduce expresia obiectului intr-o zona in care nu mai are importanta concretul, palpabilul, ci ceea ce el configureaza, scriitura. El lucreaza in bronz, portelan, lemn, asociaza materialitati, se joaca pe suprafata, asa cum se joaca cu vazutul-nevazut. Porneste si acum tot de la un obiect al gospodariei taranesti, cosul, un obiect in care lucrurile se strang. Dar in esenta, ne spune artistul, cosul este un cerc, iar cercul este pamintul. Este demonstratia logica, ce da concretului o dimensiune metafizica.
Foarte interesant in creatia lui Maxim Dumitras este tipul de sinteza, de abstractizare, apropiat culturilor populare, avand capacitatea de a reelabora acest discurs din perspectiva conceptualista a contemporaneitatii. El a dus mai departe puternicele legaturi cu locul nasterii sale, a asimilat continuu pentru a intelege si a se cunoaste mai bine, iar acest lucru il ajuta sa comunice cu lumea fara complexul ca vine dintr-o ?cultura mica?, dintr-o zona in care oamenii mai traiesc inca in spiritual traditiei.
Daca nu abordam din aceasta perspectiva creatia lui Maxim Dumitras este greu sa intelegem firescul cu care el scoate din contextual obisnuit al culturii taranesti obiectul, dandu-i o noua dimensiune. Transferul de sensuri si de semnificatie intra in firescul gandirii sale, prin arta, el a inteles sensurile, adancimile, a asimilat din perspectiva simbolului, gestul repetat de veacuri al artistului anonim, stiind sa extraga esenta creatoare continuta in determinarile existentei de zi cu zi.

Maria-Magdalena Crisan