Galeria Veroniki Art propune spre vizionare, pînă pe 23 ianuarie 2010, expoziţia de pictură, acuarelă, tapiserie şi obiect Stare îngerească. Este vorba despre o selecţie de lucrări semnate de şapte artişti contemporani, al căror numitor comun este „lumea nevăzută": Alexandru Antonescu, Dan Constantinescu, Bogdana Contraş, Horea Cucerzan, Mariana Macri (1939-2008), Ioan Oraţie şi George Tzipoia.

Lucrarea centrală şi punctul de pornire al expoziţiei este icoana Sfintei Treimi pictată de ieromonahul (contemporan) Pantelimon, o interpretare după opera lui Andrei Rubliov (în măsura în care putem atribui artei un obiect cu funcţie declarată de cult).

Discursul de susţinere al Veronicăi Marinescu reprezintă o cheie de lectură a lucrărilor selectate, precum şi a modului în care este perceput astăzi „ajutorul înaripat". Vizitatorii vor avea ocazia de a pune în balanţă propriile aşteptări şi conceptul Veroniki, dar şi modul în care artiştii reuniţi cu această ocazie tratează tema.

Sursele iconografice: Vechiul şi Noul Testament

Îngerii sînt o prezenţă constantă în artă, încă de la sumerieni şi babilonieni. Entităţile asexuate înaripate, reprezentate în aceste culturi, la care se adaugă cele ale egiptenilor, grecilor şi romanilor, sînt (desigur) altceva decît cele ale ultimelor două milenii (creştine). De la reprezentările din sculptura antică pînă la cele virtuale (din aşa-zisa „noua media"), îngerii reflectă tipul de imaginar al tuturor perioadelor istorice traversate.

Sursele iconografice care alimentează tema provin, cu predilecţie, din Vechiul şi Noul Testament. Fie că este vorba despre Buna Vestire, Înălţarea lui Isus, Judecata de Apoi, despre anunţul făcut păstorilor, visul lui Iosif sau îngerul de pe Muntele Măslinilor, avem de-a face cu aceeaşi idee: a legăturii dintre cer şi pămînt (sacru şi profan). Amintim, de asemenea, corurile angelice, îngerii păzitori sau îngerii cu valoare vizual ornamentală, în pictură, broderie liturgică etc. Modul de reprezentare s-a schimbat de la Evul Mediu la Renaştere, la Baroc şi aşa mai departe, pînă în zilele noastre. O întrebare care se (im)pune este aceea dacă îngerii lui Marc Chagall sînt fundamental diferiţi de cei din pictura murală bizantină sau din cea „eliberată de vechea manieră" a lui Giotto. Sîntem înclinaţi să considerăm că nu. Nici pop art-ul, în viziune personală, nu face altceva decît să preia tema şi motivul şi să le recontextualizeze în reprezentări de multe ori aflate la graniţele kitschului (înăuntru ori afară).

În Ierarhia celestă (atribuită lui Dionisie Areopagitul) se spune că entităţile superioare sînt precum nişte oglinzi transparente, „apte să primească raza luminii, umplîndu-se de splendoarea ei şi răspîndindu-şi la rîndul lor strălucirea către cei care-i urmează din punct de vedere ierarhic". Prin ordonare sacră se înţelege frumuseţea şi perfecţiunea principiului divin, care are ca supremă funcţie desăvîrşirea propriei sale iluminări. Cum s-ar putea reprezenta aceste idei într-o formă materială? În nici un caz folosind materialele translucide, oglinzile ori foiţa de aur. Serghei Eisenstein afirma, la începutul secolului al XX-lea, că o cameră de filmat va putea captura doar lumina, nu şi emoţia pe care o transmite aceasta. Pentru a reda emoţia prin manifestări artistice, trebuie parcurs un drum fără corespondenţe analogice cu subiectul ce o alimentează, care se întîlneşte cu acesta doar prin finalitate.

Cinematografia (de artă), arta video, Media Art-ul, Soundscape-ul, VJ-ing-ul sînt medii ideale pentru tratarea temei. În urmă cu doi ani, în cadrul Nopţii Muzeelor, la Muzeul Ţăranului Român, artistul Philipp Geist a pus în scenă un spectacol de lumini şi de proiecţii pe medii neconvenţionale, intitulat Angelus, Engel, Andûl, Angel, Arhanghel. Îngerii „au plutit" în aer, prin copaci şi pe ziduri, într-un joc vizual la care au luat parte şi vizitatorii.

La antipod, reţinem un exemplu de reprezentare angelică puternic legată de materialitatea suportului folosit. Este vorba despre sculptura lui Antony Gormley, Îngerul Nordului, plasată în Gateshead, Marea Britanie. Lucrarea, din oţel, are o înălţime de 54 de metri şi o greutate de 661 tone. Prin formă, sfidează gravitaţia şi fenomenele meteorologice, punctul de contact cu solul fiind de diametru redus, iar anvergura aripilor concurînd cu înălţimea sculpturii. Aceasta rezistă, conform calculelor, la un vînt de 160 km/h. Iată un alt mod de a transcende materialitatea prin idee şi vectori vizuali! Trebuie să menţionăm că citata lucrare, finalizată în 1998, este obiectul unor puternice contestaţii locale şi de presă, motivul invocat fiind acela că ea se opune modelului tradiţional (sau, dacă cititorul doreşte, cutumei).

Nu dorim să acredităm ideea că arta tradiţională ar fi inaptă să trateze tema la un nivel demn de sursele literare care o alimentează. Pornind de la această idee am şi ales, pentru a o prezenta, expoziţia de la Veroniki. Cu cît sînt mai puţin facile mijloacele de expresie, cu atît mai importantă este încercarea artistică. Faptul de a reuşi să transmiţi o stare de spirit cu ajutorul semnului vizual, bidimensional sau tridimensional, reprezintă o încercare a labirintului. Îi lăsăm pe cititori să descopere singuri cum s-au achitat artiştii menţionaţi mai sus de sarcina pe care şi-au asumat-o şi le recomandăm astfel vizitarea expoziţiei.