Media
Secretele maestrilor
31 Martie 2010 - 22 Aprilie 2010
Expozitia :Secretele Maestrilor

„Corola de minuni" a creaţiei

Titlul unificator al expoziţiei, deschisă pînă pe 22 aprilie, este deopotrivă metaforic şi realist. Dincolo de secretele echivalente cu sensibilitatea artistică, ideea curatorială presupune marcarea unor stadii de lucru din procesul de creaţie a lucrărilor. Astfel, acestea sînt însoţite de desene, schiţe, colaje sau de pînze neterminate (încă), cu ajutorul cărora se pot observa etapele tehnice prin care se ajunge la rezultatele finale. Menţionăm faptul că demersul aparţine esteticului, nu didacticului. De asemenea, „corola de minuni" este intactă; secretele au rămas şi vor rămîne secrete. Unul dintre acestea: alchimia prin care Veronica Marinescu, curator al expoziţiei, a materializat proiectul. Reţinem din discursul său următoarele: „Dincolo de pictura propriu-zisă am simţit emoţia, tăcerea, ascultarea, lumea de simboluri şi semnificaţii, dar şi capacitatea de a înţelege darul vieţii, a cărui imagine - poetizată sau conceptualizată - încearcă să o transmită tuturor. Fiindcă arta a fost întotdeauna şi va rămîne bucuria ochilor şi a spiritului. Nici unul dintre pictorii expozanţi nu este altfel decît îi dictează starea sa interioară. Fiecare şi-a găsit drumul său, ascultîndu-şi privirea şi sufletul".

Marin Gherasim este prezent în expoziţie cu o serie de „Abside" şi „Fîntîni", teme pe care le propune şi interpretează de cîteva decenii, din perioada cînd, în România, se dărîmau biserici. Maestrul le păstra simbolic prin pictură. În sistemul său de gîndire artistică, memoria transcende agresiunea şi se instituie în condiţie de bază a reconstruirii. Recursul la arhetip, la efigie, înseamnă înscriere în ordinea universală, ordine care exclude entropia, violenţa, efemeritatea. Artistul este preocupat de timpul de dincolo de timp, unde geometria semnului este echivalentă cu verbul creaţiei. Pictura sa apare în acest context ca gest de mărturisire.

Istoria şi arta se întîlnesc exemplar în două dintre tablourile semnate de Viorel Mărginean: 1989 şi Cimitir. Acestea sînt lucrări împuşcate (la propriu) în timpul evenimentelor din decembrie 1989, prima - cînd se afla în lucru, a doua - în stadiul de pînză. 1989 poate fi citită din anumite puncte de vedere drept un fel de Guernica (Picasso). Războiul, masacrul, violenţa, moartea sînt doar cîteva posibile puncte de tangenţă. Lucrarea, începută ca o alegorie a satului, a fost finalizată în relaţie cu evenimentele pe care le-a trăit între timp. Urmele gloanţelor care au străpuns-o sînt lăsate intacte. Cea de-a doua lucrare, Cimitir, a fost concepută plastic, chiar de la împuşcăturile din 1989.

În afară de subiectele „istorice", ne putem întîlni în expoziţie cu binecunoscutele teme care ţin de natură, fabulă sau de lumea onirică. Horea Paştina ne cucereşte prin discreţia cromatică şi subtilitatea liniei, fie că este vorba despre peisaje de la Balcic sau despre cănile fără toartă. Pictura maestrului ne face să medităm asupra lucrurilor aparent mărunte, a căror frumuseţe este parte din frumuseţea Creaţiei. Cu modestie şi rafinament, ni se propune să reconsiderăm totul, de la pictură pînă la aspectele intime ale vieţii noastre.

Culoarea şi lumina lui Mihai Sîrbulescu ne conduc spre o lume a formelor fluide, a memoriei. Dialogul dintre static şi dinamic este exprimat cel mai bine în Clopotul propus de maestru, care, împietrit în imagine, ne transmite parcă sunetul său. Astfel, ne aflăm împreună cu pictorul pe Cerdacul de la Agapia sau îl însoţim pe Treptele de la Balcic, toate acestea privindu-i tablourile.

În fine, Argonauţii şi Naturile statice ecvestre ale lui Ion Stendl ne trimit spre o lume deopotrivă raţională şi fantezistă. Tehnicile mixte, colajele sau pictura în ulei descriu un sistem al semnului personal care vizează universalul.

Despre Secretele Maeştrilor se poate vorbi (mult mai) mult, dar nu trebuie să uităm că o discuţie despre artă este bine să pornească de la imagini, nu să le dubleze prin descrieri. În această idee, sperăm că cititorul îşi va rezerva timp pentru a vizita expoziţia pe care o recomandăm, pentru a-şi formula propriile păreri.

 

Arhiva media
“Lumea în detaliu” a lui Andrei Rosetti la Veroniki Art
04-Iunie-2010



  În expoziţia sa, numită, nu întâmplător "Lumea în detaliu"  artistul plastic Andrei Rosetti creează un univers particular în care imaginile pe care le decupează, cu o anumită sensibilitate, sunt redate prin procedee picturale sau fotografice. Artistul simte „altfel" această lume şi ştie să o recunoască, în detaliile realităţii [...])